fara suparare dar te rog zi ceva concret.
ca manager nt nu inteleg ce propui. iar adresantul are o intrebare punctuala.
Am vrut să postez un mesaj asemănător, dar nu am vrut să-mi asum rolul de "oaie neagră". Eu mai am ceva mesaje de Gică Contra la activ, așa că de data asta m-am abținut.
Dar sincer, abia acest mesaj al tău mi-a răspuns efectiv la întrebare. Edward a explicat ceva-ceva, dar mă pierduse un pic încă de la început cu
criteriul de selectie al nationalei U21 a fost si va ramane doar dpdv valoric
Sper totuși să se stabilească de la început și strategia cu amicalele de după campanie. Aici mă refer la faptul că în unii ani s-a mers pe jucătorii de 20 de ani, în ideea în care vrei să-ți faci o idee pentru sezonul următor, iar în alți ani s-a mers cu jucătorii de 21 până la capăt. Inevitabil, pe mine, ca persoană din exterior, gândul mă duce la subiectivitatea în selecție și la faptul că strategia se face în funcție de cine are jucători de 20/21 ani în sezonul respectiv. De aceea mi-aș dori să se știe de la început și să existe o constanță în lucruri.
Mult succes ambilor candidați! Cu toate că sunt sigur că inclusiv Flocky știe cine e alegerea potrivită.
Last edited by Jimmy Jump at 12/18/2020 12:47:12